Este adevărat că de cele mai multe ori părinţii acceptă cu greu faptul că copilul lor ar avea o problemă de ordin psihologic. Ei speră că este vorba de un incident trecător care va fi în curând dat uitării şi nu va lăsa nici o urmă. De aceea ei apelează cel mai frecvent la medicul de familie. Iar când problema se agravează, ajung la neurolog sau chiar la psihiatru. Abia aici află că de fapt dificultăţile copilului sunt de competenţa psihologului.
Şi, după toate investigaţiile, iată că sunteţi gata să mergeţi şi la un cabinet psihologic. Cum îi spuneţi copilului despre aceasta?
Iată câteva sugestii care vă pot fi de folos pentru a-l pregăti pe copil pentru o primă întrevedere cu psihologul/psihoterapeutul:
- spuneţi-i care sunt motivele pentru care intenţionaţi să-l duceţi la psiholog;
- nu-i ascundeţi nimic şi nu-l păcăliţi cum că mergeţi la o plimbare sau pe ospeţe;
- spunându-i adevărul, îl ajutaţi să intre mai uşor în contact cu specialistul;
- explicaţi-i că psihoterapeutul doar stă de vorbă cu copiii;
- el nu este un doctor care prescrie medicamente sau face injecţii;
- vorbiţi-i că psihologul este persoana care îl va ajuta să se simtă mai bine;
- explicaţi-i că în cabinetul psihologului el poate să deseneze, să se joace cu diverse jucării, să facă modelaje din plastilină etc;
- preveniţi-l şi de faptul că dacă eventual, va începe o terapie, dvs doar îl veţi însoţi până la cabinetul psihologului şi că nu veţi fi mereu prezent acolo ( se referă la copii care au cel puţin 5 ani). Dar veţi fi prin preajmă, venind să-l luaţi după şedinţă. Cu copii mai mici de 5 ani se lucrează în prezenţa unui părinte.
Puteţi veni la cabinet şi cu copii de vârste foarte mici atunci când intervin diverse complicaţii în îngrijirea lor.